In urma cu cativa ani, cand mai credeam in Mos Craciun si cand vedeam lumea cu totul alti ochi, eram in stare sa fac tot ce-mi sta in putinta sa treaca timpul, sa fiu tanar, sa am 20 de ani. Invidiam tinerii, oamenii in toata firea, oamenii maturi. Totul parea atat de oficial si imi doream tot mai mult sa cresc.
In noaptea majoratului meu, cand imi suna in urechi “am doar 18 ani”, am tresarit brusc…nu se intampla nimic special, nimic ce ar fi putut delimita varsta de 17 ani de cea de 18. Totul are un inceput si o continuitate. Nicio zi nu e diferita de cealalta. Zilele, saptamanile, lunile, anii sunt doar pentru a nu pierde notiunea timpului. Ziua se delimiteaza de noapte doar prin intuneric si lumina, dar in mod evident, ceea ce poti face ziua, la fel de bine poti face si noaptea.
Daca acum cativa ani gandurile erau mult mai superficiale, daca atunci eram miliardar in timp, acum sunt falit.
Traiesc intr-o lume mizera, intr-o lume in care nimic nu mai are farmec; pur si simplu nu exista nimic surprinzator. Oamenii sunt atat de reci, atat de egoisiti, atat de distanti. Nu mai exista valori; e de nesesizat diferenta dintre bine si rau.
Toata lumea e grabita, nu este loc de sentimente, de mila, de dragoste, de tristete, de buna dispozitie.
De o vreme am divortat de speranta; mult timp am trait cu ea fiindca eram convins ca speranta moare ultima; acum, am ramas vaduv! Ea s-a stins! Constat cu stupoare ca valorile recunoscute sunt doar cele materiale. Azi, nu conteaza cat te duce capul, de ce esti in stare, conteaza sa ai o masina puternica, sa fii la zi cu lumea jocurilor de noroc, sa poti dovedi nepasarea…
De o vreme, curajul este inlocuit de tupeu…omul are curaj atunci cand este convins de propria forta, cand e profesionist; tupeul intervine in celelalte o mie de situatii; situatii in care omul prefera sa fie descurcaret, superficial.
Mandria invinge talentul…prostia degradeaza omenirea…
