Vreascuri de codru-mi pârâie-n creștet
Și greierii mișună-n iarbă,
Iar tu te ascunzi în vuietul neted,
În vânt, în noaptea cea oarbă.
Norii de fum ca o cortină
Se-nghesuie-n valuri să zboare,
Se leagănă-n vânt, marea-i de vină,
Dar nimeni se plânge că doare.
Vrednicul fluier ce sună-n surdină
Să-ți cearnă aerul proaspăt,
Să-l faci să se-audă, căci el e de vină,
Nu are gânduri, nici freamăt.
Vâscoasele-albine ce te-nconjoară
Să-ți lase mierea pe buze,
Fii blândă cu ele, căci nu te omoară,
Mie-mi caută muze.
Cum buzele-ți fine mimează orbește
Și n-aud, nici văd ce mi-ai spune,
Te-ating și te simt cum pulsul îți crește
Și-n gându-ți vuie un tunet.
Cum tremuri te simt și-ți mângâi bărbia
Cu degete-mi, lent, tremurând,
Uitându-te-n urmă-ți crește mânia
Și aeru-l cerni, vrând-nevrând.
