Biserica Romano-Catolică surprinsă de insuși, Suveranul Benedict al 16-lea

                                   

În pofida multitudinii de diversiuni create prin susținerea anumitelor culte religioase, pe lângă conflictele interetnice, religioase, rasiale, Biserica, religia reprezintă o ramură importantă din îndeplinirea condiției umane, una din puținele modalități de a ține în frâu omenirea.

            De curând, Biserica Romano-Catolică a primit o veste cutremurătoare; Papa Benedict al 16-lea și-a anunțat retragerea din funcție.  Joseph Alois Ratzinger, născut la 16 aprilie 1927, a fost ales în funcție la data de 19 aprilie 2005, fiind succesorul papei Ioan Paul al 2-lea.

Suveranul Vaticanului a motivat retragerea sa pe seama stării precare de sănătate și a vârstei înaintate; retragerea oficială urmând a avea loc la 28 februarie a acestui an.

            În timpul exercițiului său papal, Suveranul Pontif, preocupat de pacea dintre popoare, ameliorarea conflictelor din Orientul Mijlociu, acesta a vizitat state precum Libanul, Cuba, Israelul, dar și Ground Zero, locul din New York unde se alfa World Trade Center, distrus în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.

            Alături de mari conducători de stat, de mari politicieni, oameni prosperi de afaceri, papa Benedict al 16-lea este una din cele mai influente personalități ale secolului 21.

Nu încape îndoială la faptul că acesta depune mari eforturi în sprijinirea Bisericii, în combaterea actelor de terorism care au împânzit lumea întreagă, neexistând de altfel un control suprem asupra omenirii.

Pentru o normală funcționare a omenirii, pentru îndeplinirea condiției umane în deplină moralitate, papa s-a opus avortului, căsătoriei dintre persoanele de același sex, și în același timp nu este de acord cu homosexualitatea.

            Odată ajuns la conducerea credincioșilor romano-catolici, papa Benedict al 16-lea a fost întâmpinat cu mari așteptări din partea acestora la Vatican. Acest fapt a avut loc în urma decesului predecesorului său, papa Ioan Paul al 2-lea, care pe tot parcursul exercițiului său papal a fost venerat de enoriașii Bisericii Catolice.

            Indiferent de preferințe, de împrejurări, de atribuții, trebuie să ținem seamă de faptul că cei 2 Suverani nu au avut la dispoziție o perioadă similară de timp, lucru care nu ne permite să comparăm faptele acestora. Pontificatul papei Ioan Paul al 2-lea a durat 26 de ani, iar în momentul de față papa Benedict al 16-lea se află la al 8-lea an de suveranitate a Vaticanului.

            Trăind într-o lume plină de dezastre, de catastrofe ale naturii, omenirea dă dovadă de răutăți, de lipsă de moralitate, chiar prin fapte de terorism și infracțiuni deghizate în felurite forme.

Astfel, religia este una din puținele modalități de ținere în frâu a omenirii, chiar dacă “ne-am modernizat” într-atât încât azi-mâine ne e rușine să ne facem semnul crucii sau să practicăm ritualurile religiei din care facem parte.

            Sper din suflet ca decizia papei Benedict al 16-lea să fie una personală, nedatorată vreunei presiuni externe, decizia aparținându-i în totalitate!

                                                                                                Damian Pal

1 mARTIE 2013

            Suntem mai bătrâni cu o primăvară, dar cu toate astea, suntem la fel de necopți ca primavara trecută!

Suntem la fel  de dornici de democrație, de o viață mai bună, de schimbări radicale în bine, dar suntem la fel de rigizi, de cruzi, de nesuferiți.

O primavara nu ne e deajuns să ne călim, să ne dezinfectăm.oricât de puternic ar fi soarele, nu ne luminează îndeajuns mintea, răutățile, invidiile,  lipsa de scrupule rămân în substrat!

Ce reprezintă primavara asta?

Curățenie, bucurie, transparență, energie, vigoare, vlagă?

Sau e un nou prilej de a ne fenta, de a ne amăgi pe noi înșine?

Suntem vrednici de a aștepta trecerea timpului, însă timpul nu iartă deloc, trece și lasă urme!

Cu ce săcomparăm primăvara?

Cu adolescența, când suntem iresponsabili, lipsiți de interese, când le suntem simpatici adulților, jucăuși, energici, creativi, neînfricați, frumoși, talentați, necopți, fără pic de răutate! ce bine ar fi să fim tot timpul...o primavară! să fie tot timpul primăvară, să nu ne bulgărim cu răutăți, cu indispozitii, cu invidie;

Acum e primăvară, să lăsăm viclenia la o parte, orgoliul, neputința, neîncrederea și disprețul să dispară și dintre amintiri!...e primavară!

Doliu de arta

            O zi de liniște și de zbucium deopotrivă…

O zi de neliniște și de emoție în același timp:

O națiune pe brânci, o națiune rămasă fără suflare.

            După o viață petrecută în plină acțiune, muncă, după o viață zbuciumată, în care a regizat peste 50 de filme și a jucat ăn mai mult de 30 dintre ele; astăzi, Maestrul Sergiu Nicolaescu a ajuns să-și joace ultima replică a unui rol dintr-un film regizat de Dumnezeu, Viața.

Film încununat de creație, de capodopere, de idei geniale.

            O personalitate puternică, energică, cu o dragoste nespusă pentru copii, pentru cultură și pentru profesia sa.

O personalitate care a sculptat tabloul filmelor românești, care a îmbinat cultura și creația, politica și viața socială.

            Din păcate, din această ultimă replică nu se va face un serial!

            Aplauzele de pe urmă nu sunt suficiente să acopere liniștea în care s-a instalat Maestrul.

Noi oamenii, avem tendința de a aprecia și a recunoaște adevăratele valori abia când nu ne mai sunt la îndemână, când propriile noastre reacții nu-i mai pot stârni nicio reacție, nicio stare subiectului.

            De fiecare dată pierderile, eșecurile, nenorocul ne îmbunează, dar acea stare nu durează prea mult și oamenii își recapătă din păcate duritatea.

 

                  4. Ianuarie 2013.

 

02.01.2013

                                   - 0 2.01.2013 -

 

Astăzi, în mod oficial s-au încheiat sărbătorile de iarnă; de fapt au mai rămas de sfințit apele de Bobotează.

De astăzi lucrurile iau o cale normală, obișnuită.

A trecut Crăciunul, care din păcate pentru omenire seamănă de la an la an cu o nesfârșită grandomanie, iar Moș Crăciun și-a pierdut farmecul. Sunt cuprins de lehamite fără margini văzând că sărbătoarea Nașterii lui Iisus este asociată cu sacrificarea porcilor, cu gătitul sarmalelor și a cozonacilor.

            Crăciunul a devenit o vacanță, prilej de recreere, de cumpărături nebunești, prilej de a ne etala bunul gust cu țoale noi și delicatese culinare de toate spețele.

Punând în balanță mediatizarea Crăciunului și a sfârșitului lumii ne vom da seama că cele 2 evenimente ne-au stârnit curiozități diferite.

Timp de un an s-a vorbit peste tot de sfârșitul lumii, de 21.12.2012, s-a mediatizat o aberație oarbă, lipsită de substrat. Timp de un an n-am auzit nicăieri vorbindu-se despre Crăciun însă.

            An de an Crăciunul se manifestă într-un mod foarte intens, punându-se accent pe partea exterioară a lucrurilor, pe ceea ce se vede. E jenant însă că o astfel de Sărbătoare constă în shopping, în excursii extravagante, în cadouri sofisticate și dispare puritatea, simplitatea, frumusețea unei Sărbători memorabile.

E jenant să ne trimitem urări impersonale, să uităm autenticitatea unei Sărbători Creștine de o asemenea anvergură și e jenant că ne jenă de propria noastră credință, ne e jenă de propriile trăiri, de propria noastră condiție!

            Avem impresia că de Crăciun ne întoarcem acasă, la cei dragi și Crăciunul e o sărbătoare de grup! E absolut fals!și cei fără de familie, prieteni, cunoștințe, colegi au dreptul să simtă ceva special, au dreptul să sărbătorească .E aberant să credem că fiecare dintre noi găsește ceva sub bradul de Crăciun, e aberant să credem că cei care au bradul împodobit trăiesc mai intens Crăciunul.

            După binemeritata odihnă de după Crăciun, urmează Revelionul, care de fapt nu e o sărbătoare cu toate că o folosim drept plural al Crăciunului scriindu-ne sărbători fericite.

Noaptea de Revelion e la fel cu orice altă noapte, cu acest prilej schimbându-se doar data și fața de masă.

Nu se schimb nimic foarte brusc, lucrurile se întâmplă a fel, treptat ca altădată, însă e un motiv în plus de petrecere, de nebunie.

            Odată cu trecerea Sărbătorilor de iarnă, societatea, oamenii revin la vechile obiceiuri, la vechile comportamente.

Constat că sărbătorile nu ne apropie ca și oameni, ci ameliorează doar răutatea, neconcordanța, invidia, lipsa de respect și intensifică ipocrizia…păcat!

Aparent, e teribil de simplu să stârnim sentimente, gânduri, reacții, trăiri, oamenilor, dar întrebarea este până când vor rezista acestea?

 

 

                                                                                                      Damian Pal