umanitate

     In "era opiniilor", ideea de "umanitate" a devenit una de o raspandire ampla, mai ales in perioada sfarsitului de an, pe care, noi, crestinii o asteptam cu mult fast, perioada Craciunului.
     In contextul actual, ne incearca sentimentele de bunatate, de daruire, de generozitate, de implicare, de iertare, de compasiune, de intelegere, de iubire, de apropiere; o suita de trairi conexe cu ideea de bunatate.
     Deseori identificam lucrurile pozitive, gesturile frumoase ca fiind "atitudini umane"; insa ideea de "umanitar" nu trebuie confundata cu cea de "uman", deoarece, atat lucrurile pozitive cat si cele negative pot fi "umane", tocmai prin  intentia lor de realizare, care au ca "autor" omul.
     Omul a facut ca aceasta perioada sa fie despre lucruri pozitive, despre bunatate, despre daruire, despre ajutorare, despre noi si despre ceilalti, deopotriva.
     Generozitatea nu tine doar de "a nu tine pumnul strans" , in semn de daruire, ci si de a ne deschide sufletul.
     Oare cat de des ne gandim, in celelalte 335 de zile ale anului, la oamenii nevoiasi, la copiii fara adapost, la batraneii ce se adapostesc pe unde apuca de capriciile vremii, de neajunsuri, la oamenii ajunsi prada lipsei de igiena, a sevrajului, a nenorocirilor ce nu i-au crutat si care i-au invaluit poate pe nedrept?
     Ideea de umanitate nu este una legata de date sau de evenimente anume; aceasta nu tine doar de recunoasterea gesturilor de catre ceilalti; umanitatea nu e un sentiment impus de anumite ideologii ce proclama iertarea si bunastarea; aceasta nu este despre binele facut pentru noi, ci pentru atitudinea dreapta fata de ceilalti; ideea de umanitate nu tine de daruirea materiala, ci mai cu seama de daruirea morala; umanitatea nu e ceea ce credem noi ca am facut, ci ceea ce percep cei fata de care ne-am indreptat gestul;

umanitatea nu trebuie sa fie un instrument de autopromovare, ci o atitudine morala si de o constiinta demna de respect; manitatea nu este pretul mantuirii sau a binecuvantarii ci o cale a vredniciei; umanitatea nu e reteta dobandirii recunostintei ci mai degraba o cale a linistii interioare.

Romania -patria tolerantei-

    Nu intamplator ne-am nascut in Romania;

Energia a facut sa ne arunce, fii si fiice ale acestei patrii inocente.

   Romania ar trebui sa primeasca "premiul Nobel pentru TOLERANTA", iar romanii, premiul Nobel pentru OPORTUNiSM"!

  Romania e ca stapanul care nu-si pedepseste cainele, chiar daca acesta il latra neincetat.

   Romania e tara ce mijloceste orice dorinta, orice initiativa, orice scop.

   Romania tolereaza sa ne petrecem vacantele in strainatate, iar strainior le tolereaza sa aiba casa lor aici;  Romania tolereaza sa muncim in strainatate, iar daca suntem plecati, ne pune la dispozitie chiar votul prin corespondenta; Romania tolereaza viclenia, nemultumirea, lipsa de patriotism; Romania tolereaza reactiile tarzii, indisponibilitatea, ignoranta, neincrederea...cata toleranta!

   Astazi e ziua ta, Romanie draga! Ne-ai adapostit de lumea cruda, unde nu puteam iesi cu capul dezgolit, unde nu ne puteam "desfasura" ca acasa; ne-ai ferit de lumea larga, ne-ai ocrotit de tot ce ne putea pune in pericol.

   De ce? 

Poate pentru ca nu eram pregatiti sa dam piept cu verticalitatea, cu ispitele, cu indemnurile si ademenirile ce ne pasc si astazi cu atata ardoare; poate pentru ca cheia libertatii nu tine doar de evadare.

   De ziua ta, patria noastra "adoptiva", "naturala", "efectiva", ma intreb cum incape atata toleranta, cum putem admite atatea incertitudini, cum putem imbratisa superficialitatea atat de strans?

  Romania, ne-ai invatat sa fim umili, sa fim grandomani, sa fim profesionisti si descurcareti deopotriva, ne-ai permis sa ne permitem orice.

   Astazi, de ziua ta, te sarbatorim ca pe un "nou-nascut", iar maine te parasim din nou; stii, Romanie draga, noi suntem "europeni", traim intr-o lume moderna, occidentalizata si nu se cade cu nationalismul; arboram steagurile tricolore fiindca le-am pastrat cu atentie in dulapurile de metal de odinioara, inchise cu lacat. De ziua ta cantam cu totii, mancam sarmale si fasole cu ciolan; de ziua ta suntem traditionalisti,  purtam ie, pulovere din lana; poate de ziua ta ne dau emotiile tarcoale si la 7 dimineata ascultam imnul; il distribuim pe cel cantat de Andra, la "Gala Bute" si ne simtim vindecati pentru o vreme de "boala uitarii"

     Astazi, scumpa Romanie, ne apropiem mai mult ca oricand de tine, noroc ca ziua ta ne scapa de munca, de scoala, de orice alt program; asa te proclamam, te pretuim mai mult; se apropie si sarbatorile de iarna, cand iti vom calca pragul, te vom pomeni, te vom vizita mai multi.

   Astazi ne adapostim in umbra ta, Romanie draga; profitam de siguranta geo-politica, de stabilitatea securitatii, de siguranta integritatii noastre, in pofida actelor de dezumanizare si a instabilitatii instaurate in inima Europei.

Romania, suntem fericiti sa ne rasplatesti cu atata toleranta, insa regretam ca nu esti om, sa ne oferi mai multe.

   La multi ani, romani; la multi ani, Romania!

     

Biserica Romano-Catolică surprinsă de insuși, Suveranul Benedict al 16-lea

                                   

În pofida multitudinii de diversiuni create prin susținerea anumitelor culte religioase, pe lângă conflictele interetnice, religioase, rasiale, Biserica, religia reprezintă o ramură importantă din îndeplinirea condiției umane, una din puținele modalități de a ține în frâu omenirea.

            De curând, Biserica Romano-Catolică a primit o veste cutremurătoare; Papa Benedict al 16-lea și-a anunțat retragerea din funcție.  Joseph Alois Ratzinger, născut la 16 aprilie 1927, a fost ales în funcție la data de 19 aprilie 2005, fiind succesorul papei Ioan Paul al 2-lea.

Suveranul Vaticanului a motivat retragerea sa pe seama stării precare de sănătate și a vârstei înaintate; retragerea oficială urmând a avea loc la 28 februarie a acestui an.

            În timpul exercițiului său papal, Suveranul Pontif, preocupat de pacea dintre popoare, ameliorarea conflictelor din Orientul Mijlociu, acesta a vizitat state precum Libanul, Cuba, Israelul, dar și Ground Zero, locul din New York unde se alfa World Trade Center, distrus în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.

            Alături de mari conducători de stat, de mari politicieni, oameni prosperi de afaceri, papa Benedict al 16-lea este una din cele mai influente personalități ale secolului 21.

Nu încape îndoială la faptul că acesta depune mari eforturi în sprijinirea Bisericii, în combaterea actelor de terorism care au împânzit lumea întreagă, neexistând de altfel un control suprem asupra omenirii.

Pentru o normală funcționare a omenirii, pentru îndeplinirea condiției umane în deplină moralitate, papa s-a opus avortului, căsătoriei dintre persoanele de același sex, și în același timp nu este de acord cu homosexualitatea.

            Odată ajuns la conducerea credincioșilor romano-catolici, papa Benedict al 16-lea a fost întâmpinat cu mari așteptări din partea acestora la Vatican. Acest fapt a avut loc în urma decesului predecesorului său, papa Ioan Paul al 2-lea, care pe tot parcursul exercițiului său papal a fost venerat de enoriașii Bisericii Catolice.

            Indiferent de preferințe, de împrejurări, de atribuții, trebuie să ținem seamă de faptul că cei 2 Suverani nu au avut la dispoziție o perioadă similară de timp, lucru care nu ne permite să comparăm faptele acestora. Pontificatul papei Ioan Paul al 2-lea a durat 26 de ani, iar în momentul de față papa Benedict al 16-lea se află la al 8-lea an de suveranitate a Vaticanului.

            Trăind într-o lume plină de dezastre, de catastrofe ale naturii, omenirea dă dovadă de răutăți, de lipsă de moralitate, chiar prin fapte de terorism și infracțiuni deghizate în felurite forme.

Astfel, religia este una din puținele modalități de ținere în frâu a omenirii, chiar dacă “ne-am modernizat” într-atât încât azi-mâine ne e rușine să ne facem semnul crucii sau să practicăm ritualurile religiei din care facem parte.

            Sper din suflet ca decizia papei Benedict al 16-lea să fie una personală, nedatorată vreunei presiuni externe, decizia aparținându-i în totalitate!

                                                                                                Damian Pal

1 mARTIE 2013

            Suntem mai bătrâni cu o primăvară, dar cu toate astea, suntem la fel de necopți ca primavara trecută!

Suntem la fel  de dornici de democrație, de o viață mai bună, de schimbări radicale în bine, dar suntem la fel de rigizi, de cruzi, de nesuferiți.

O primavara nu ne e deajuns să ne călim, să ne dezinfectăm.oricât de puternic ar fi soarele, nu ne luminează îndeajuns mintea, răutățile, invidiile,  lipsa de scrupule rămân în substrat!

Ce reprezintă primavara asta?

Curățenie, bucurie, transparență, energie, vigoare, vlagă?

Sau e un nou prilej de a ne fenta, de a ne amăgi pe noi înșine?

Suntem vrednici de a aștepta trecerea timpului, însă timpul nu iartă deloc, trece și lasă urme!

Cu ce săcomparăm primăvara?

Cu adolescența, când suntem iresponsabili, lipsiți de interese, când le suntem simpatici adulților, jucăuși, energici, creativi, neînfricați, frumoși, talentați, necopți, fără pic de răutate! ce bine ar fi să fim tot timpul...o primavară! să fie tot timpul primăvară, să nu ne bulgărim cu răutăți, cu indispozitii, cu invidie;

Acum e primăvară, să lăsăm viclenia la o parte, orgoliul, neputința, neîncrederea și disprețul să dispară și dintre amintiri!...e primavară!

Doliu de arta

            O zi de liniște și de zbucium deopotrivă…

O zi de neliniște și de emoție în același timp:

O națiune pe brânci, o națiune rămasă fără suflare.

            După o viață petrecută în plină acțiune, muncă, după o viață zbuciumată, în care a regizat peste 50 de filme și a jucat ăn mai mult de 30 dintre ele; astăzi, Maestrul Sergiu Nicolaescu a ajuns să-și joace ultima replică a unui rol dintr-un film regizat de Dumnezeu, Viața.

Film încununat de creație, de capodopere, de idei geniale.

            O personalitate puternică, energică, cu o dragoste nespusă pentru copii, pentru cultură și pentru profesia sa.

O personalitate care a sculptat tabloul filmelor românești, care a îmbinat cultura și creația, politica și viața socială.

            Din păcate, din această ultimă replică nu se va face un serial!

            Aplauzele de pe urmă nu sunt suficiente să acopere liniștea în care s-a instalat Maestrul.

Noi oamenii, avem tendința de a aprecia și a recunoaște adevăratele valori abia când nu ne mai sunt la îndemână, când propriile noastre reacții nu-i mai pot stârni nicio reacție, nicio stare subiectului.

            De fiecare dată pierderile, eșecurile, nenorocul ne îmbunează, dar acea stare nu durează prea mult și oamenii își recapătă din păcate duritatea.

 

                  4. Ianuarie 2013.

 

02.01.2013

                                   - 0 2.01.2013 -

 

Astăzi, în mod oficial s-au încheiat sărbătorile de iarnă; de fapt au mai rămas de sfințit apele de Bobotează.

De astăzi lucrurile iau o cale normală, obișnuită.

A trecut Crăciunul, care din păcate pentru omenire seamănă de la an la an cu o nesfârșită grandomanie, iar Moș Crăciun și-a pierdut farmecul. Sunt cuprins de lehamite fără margini văzând că sărbătoarea Nașterii lui Iisus este asociată cu sacrificarea porcilor, cu gătitul sarmalelor și a cozonacilor.

            Crăciunul a devenit o vacanță, prilej de recreere, de cumpărături nebunești, prilej de a ne etala bunul gust cu țoale noi și delicatese culinare de toate spețele.

Punând în balanță mediatizarea Crăciunului și a sfârșitului lumii ne vom da seama că cele 2 evenimente ne-au stârnit curiozități diferite.

Timp de un an s-a vorbit peste tot de sfârșitul lumii, de 21.12.2012, s-a mediatizat o aberație oarbă, lipsită de substrat. Timp de un an n-am auzit nicăieri vorbindu-se despre Crăciun însă.

            An de an Crăciunul se manifestă într-un mod foarte intens, punându-se accent pe partea exterioară a lucrurilor, pe ceea ce se vede. E jenant însă că o astfel de Sărbătoare constă în shopping, în excursii extravagante, în cadouri sofisticate și dispare puritatea, simplitatea, frumusețea unei Sărbători memorabile.

E jenant să ne trimitem urări impersonale, să uităm autenticitatea unei Sărbători Creștine de o asemenea anvergură și e jenant că ne jenă de propria noastră credință, ne e jenă de propriile trăiri, de propria noastră condiție!

            Avem impresia că de Crăciun ne întoarcem acasă, la cei dragi și Crăciunul e o sărbătoare de grup! E absolut fals!și cei fără de familie, prieteni, cunoștințe, colegi au dreptul să simtă ceva special, au dreptul să sărbătorească .E aberant să credem că fiecare dintre noi găsește ceva sub bradul de Crăciun, e aberant să credem că cei care au bradul împodobit trăiesc mai intens Crăciunul.

            După binemeritata odihnă de după Crăciun, urmează Revelionul, care de fapt nu e o sărbătoare cu toate că o folosim drept plural al Crăciunului scriindu-ne sărbători fericite.

Noaptea de Revelion e la fel cu orice altă noapte, cu acest prilej schimbându-se doar data și fața de masă.

Nu se schimb nimic foarte brusc, lucrurile se întâmplă a fel, treptat ca altădată, însă e un motiv în plus de petrecere, de nebunie.

            Odată cu trecerea Sărbătorilor de iarnă, societatea, oamenii revin la vechile obiceiuri, la vechile comportamente.

Constat că sărbătorile nu ne apropie ca și oameni, ci ameliorează doar răutatea, neconcordanța, invidia, lipsa de respect și intensifică ipocrizia…păcat!

Aparent, e teribil de simplu să stârnim sentimente, gânduri, reacții, trăiri, oamenilor, dar întrebarea este până când vor rezista acestea?

 

 

                                                                                                      Damian Pal

 

 "O naţiune de scriitori"

blog | 1. Noiembrie 2012 - 0:00 | De Florentin SCALEŢCHI

De curând, am primit un articol al unui colaborator de-al meu, un tânăr student din Centrul universitar Cluj, de etnie maghiară, articol din care răzbate preocuparea de a-şi expune părerile şi ideile despre cine mai scrie prin România pitorească de azi, şi nu oricum, mai ales după ce a fost prezent în aula propriei universităţi, în care recunoscutul nostru filozof şi scriitor Andrei Pleşu a ţinut o prelegere pe această temă.
Oricum, ca o părere personală, pot spune că în timp ce breasla scriitorilor români din perioada comunistă era bine organizată şi a reprezentat elitele acestei naţiuni, imediat după Revoluţia din Decembrie ’89 a apărut o armată de scriitori, puţini însă cu talent adevărat, în schimb azi scriun toate spălătoresele, „miticii” şi centuristele!
Am ajuns, în multe situaţii, când aceşti scriitori de ocazie au scris mai mult decât au citit şi ofertele de carte din librăriile noastre se află în plină inflaţie.

Nu greşesc cu nimic când afirm că s-au apucat de scris tot felul de „neica nimeni”, care chiar nu stăpânesc bine limba şi gramatica română, dar care ţin cu tot dinadinsul să ne povestească viaţa lor, sau ce bine cântă, dansează ori gătesc.

Mai nou, a apărut o generaţie de scriitori, am înţeles de ordinul sutelor, la nivelul sistemului penitenciar, oameni care, din dorinţa de a se elibera mai repede, s-au apucat să scrie, chiar dacă au sau nu ştiinţa de a o face. Este un drum care va duce, inevitabil, la cantitate în detrimentul talentului şi calităţii !

Dar să vedem şi părerea generaţiei noastre mult mai tinere.
      
OBIECTIVITATEA ÎN PRESĂ
Gazetăria e o problemă delicată a societăţii în care trăim. După căderea comunismului toată lumea a început să scrie, liber; lucru care nu e deloc rău, dar problema mai consistentă constă în faptul că de citit citesc mai puţini decât cei care scriu.
Astfel, în România s-a ajuns la un bilanţ foarte mare de ”scriitori”.
Pentru a putea scrie, în mod normal, ar trebui să se cunoască o gramatică impecabilă a limbii române, o etică exemplară, şi mai presus de stil, formă şi vocabular, scrierea, fie ea de tip gazetar sau literar, necesită o cultură generală peste cea medie, care din păcate, în România e destul de joasă.
Aşadar, pentru a putea scrie e necesar să citim!
Este evident că toată lumea are opinii, păreri, idei, dar pentru a le putea valorifica trebuie să le încadreze într-un mediu potrivit.
Un mediu potrivit este acela în care cel care scrie are un istoric al faptelor sale, care îl/o consacră pentru a-i fi recunoscută opinia; cu alte cuvinte, analizăm subiectul, cine şi ce spune.
În data de 19 octombrie, la Cluj a avut loc un simpozion cu titlul ”Obiectivitatea în jurnalismul românesc”, care l-a avut drept invitat pe cunoscutul scriitor Andrei Pleşu. Acesta a relatat câteva probleme în (ne)funcţionalitatea jurnalismului, a gazetăriei din România.
Scriitorul susţine că nu există obiectivitate în presă, care de altfel nu ar fi o problemă, dar lucrurile se complică atunci când cel care scrie nu este independent, iar atunci subiectivismul capătă o altă latură.
Tot în cadrul simpozionului, Pleşu spunea că în România gazetarii tind să se comporte ca politicienii, iar politicienii iau locul gazetarilor;
Acesta este indignat de lipsa de cultură din ţara noastră, lucru care se resimte de altfel în mai multe domenii.
În prelegerea sa, Pleşu mai spunea că, în România s-a atins un nivel foarte înalt de modernizare într-un timp foarte scurt; adică pe zi ce trece există din ce în ce mai puţine ziare, reviste în format fizic, acestea transformându-se, pe parcurs în publicaţii media online sau multe dintre ele chiar au dispărut.
Întradevăr, astăzi oricine îşi poate crea propriul ziar, internetul fiind împânzit de bloguri, de situri, de reţele de socializare, unde fiecare îşi poate susţine punctul de vedere.
Astăzi nimic nu mai e ascuns, nu există subtilitate, intimitate, respect, prestigiu; totul este amestecat, vorbeşte fiecare despre fiecare, deseori în necunoştinţă de cauză, se aduc insulte şi injurii prin intermediul unei reţele mass-media călite, foarte bine pusă la punct.
Trăim într-un mediu poluat de tupeu, de mişcările grosolane de după ecrane şi cuvintele scrise care îţi zgârie timpanele prin acuticitatea lor.
Presa tinde să fie confundată cu o ultimă gură de aer pentru cei care au ratat startul în oarece meserie.
De la presă până la politică este un drum atât de scurt şi tot mai des se întâmplă ca ziariştii să devină politicieni şi politicienii ziarişti.
Pentru a avea pretenţii de bun gazetar nu e destul să vrei să scrii, nu e destul să crezi ceva despre un lucru; mai întâi trebuie să te documentezi, să studiezi, să dezbaţi problema în public, după care să aştepţi rezultatul operei tale.
Ne-am învăţat să criticăm, să lovim, să dezbrăcăm oamenii în public, să scandalizăm fiecare moment din viaţa celuilalt.
Rareori sau chiar deloc nu realizăm că ceea ce spunem despre alţii e foarte probabil valabil şi în cazul nostru.
Autocunoaşterea e o problemă generală a omenirii; e dificil să ne evaluăm la adevărata valoare, să fim sinceri cu noi înşine, să nu înaintăm prin a-l doborî pe celălalt.
Uităm că priorităţile oamenilor sunt subiective, chiar dacă ni se pare că ar fi bine să procedeze într-un fel anume, fiecare om îşi cunoaşte situaţia şi aşteptările.
Ne-am obişnuit cu scandal, cu ştiri negative, cu rezultate dezonorante; nimeni şi nimic nu ne mai surprinde. (Damian Mihai, PAL)

Despre autor

Florentin SCALEŢCHI

Analist politic

-   Profesor universitar,  jurist
-   Fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)