"O naţiune de scriitori"
De curând, am primit un articol al unui colaborator de-al meu, un tânăr student din Centrul universitar Cluj, de etnie maghiară, articol din care răzbate preocuparea de a-şi expune părerile şi ideile despre cine mai scrie prin România pitorească de azi, şi nu oricum, mai ales după ce a fost prezent în aula propriei universităţi, în care recunoscutul nostru filozof şi scriitor Andrei Pleşu a ţinut o prelegere pe această temă.
Oricum, ca o părere personală, pot spune că în timp ce breasla scriitorilor români din perioada comunistă era bine organizată şi a reprezentat elitele acestei naţiuni, imediat după Revoluţia din Decembrie ’89 a apărut o armată de scriitori, puţini însă cu talent adevărat, în schimb azi scriun toate spălătoresele, „miticii” şi centuristele!
Am ajuns, în multe situaţii, când aceşti scriitori de ocazie au scris mai mult decât au citit şi ofertele de carte din librăriile noastre se află în plină inflaţie.
Nu greşesc cu nimic când afirm că s-au apucat de scris tot felul de „neica nimeni”, care chiar nu stăpânesc bine limba şi gramatica română, dar care ţin cu tot dinadinsul să ne povestească viaţa lor, sau ce bine cântă, dansează ori gătesc.
Mai nou, a apărut o generaţie de scriitori, am înţeles de ordinul sutelor, la nivelul sistemului penitenciar, oameni care, din dorinţa de a se elibera mai repede, s-au apucat să scrie, chiar dacă au sau nu ştiinţa de a o face. Este un drum care va duce, inevitabil, la cantitate în detrimentul talentului şi calităţii !
Dar să vedem şi părerea generaţiei noastre mult mai tinere.
OBIECTIVITATEA ÎN PRESĂ
Gazetăria e o problemă delicată a societăţii în care trăim. După căderea comunismului toată lumea a început să scrie, liber; lucru care nu e deloc rău, dar problema mai consistentă constă în faptul că de citit citesc mai puţini decât cei care scriu.
Astfel, în România s-a ajuns la un bilanţ foarte mare de ”scriitori”.
Pentru a putea scrie, în mod normal, ar trebui să se cunoască o gramatică impecabilă a limbii române, o etică exemplară, şi mai presus de stil, formă şi vocabular, scrierea, fie ea de tip gazetar sau literar, necesită o cultură generală peste cea medie, care din păcate, în România e destul de joasă.
Aşadar, pentru a putea scrie e necesar să citim!
Este evident că toată lumea are opinii, păreri, idei, dar pentru a le putea valorifica trebuie să le încadreze într-un mediu potrivit.
Un mediu potrivit este acela în care cel care scrie are un istoric al faptelor sale, care îl/o consacră pentru a-i fi recunoscută opinia; cu alte cuvinte, analizăm subiectul, cine şi ce spune.
În data de 19 octombrie, la Cluj a avut loc un simpozion cu titlul ”Obiectivitatea în jurnalismul românesc”, care l-a avut drept invitat pe cunoscutul scriitor Andrei Pleşu. Acesta a relatat câteva probleme în (ne)funcţionalitatea jurnalismului, a gazetăriei din România.
Scriitorul susţine că nu există obiectivitate în presă, care de altfel nu ar fi o problemă, dar lucrurile se complică atunci când cel care scrie nu este independent, iar atunci subiectivismul capătă o altă latură.
Tot în cadrul simpozionului, Pleşu spunea că în România gazetarii tind să se comporte ca politicienii, iar politicienii iau locul gazetarilor;
Acesta este indignat de lipsa de cultură din ţara noastră, lucru care se resimte de altfel în mai multe domenii.
În prelegerea sa, Pleşu mai spunea că, în România s-a atins un nivel foarte înalt de modernizare într-un timp foarte scurt; adică pe zi ce trece există din ce în ce mai puţine ziare, reviste în format fizic, acestea transformându-se, pe parcurs în publicaţii media online sau multe dintre ele chiar au dispărut.
Întradevăr, astăzi oricine îşi poate crea propriul ziar, internetul fiind împânzit de bloguri, de situri, de reţele de socializare, unde fiecare îşi poate susţine punctul de vedere.
Astăzi nimic nu mai e ascuns, nu există subtilitate, intimitate, respect, prestigiu; totul este amestecat, vorbeşte fiecare despre fiecare, deseori în necunoştinţă de cauză, se aduc insulte şi injurii prin intermediul unei reţele mass-media călite, foarte bine pusă la punct.
Trăim într-un mediu poluat de tupeu, de mişcările grosolane de după ecrane şi cuvintele scrise care îţi zgârie timpanele prin acuticitatea lor.
Presa tinde să fie confundată cu o ultimă gură de aer pentru cei care au ratat startul în oarece meserie.
De la presă până la politică este un drum atât de scurt şi tot mai des se întâmplă ca ziariştii să devină politicieni şi politicienii ziarişti.
Pentru a avea pretenţii de bun gazetar nu e destul să vrei să scrii, nu e destul să crezi ceva despre un lucru; mai întâi trebuie să te documentezi, să studiezi, să dezbaţi problema în public, după care să aştepţi rezultatul operei tale.
Ne-am învăţat să criticăm, să lovim, să dezbrăcăm oamenii în public, să scandalizăm fiecare moment din viaţa celuilalt.
Rareori sau chiar deloc nu realizăm că ceea ce spunem despre alţii e foarte probabil valabil şi în cazul nostru.
Autocunoaşterea e o problemă generală a omenirii; e dificil să ne evaluăm la adevărata valoare, să fim sinceri cu noi înşine, să nu înaintăm prin a-l doborî pe celălalt.
Uităm că priorităţile oamenilor sunt subiective, chiar dacă ni se pare că ar fi bine să procedeze într-un fel anume, fiecare om îşi cunoaşte situaţia şi aşteptările.
Ne-am obişnuit cu scandal, cu ştiri negative, cu rezultate dezonorante; nimeni şi nimic nu ne mai surprinde. (Damian Mihai, PAL)
Oricum, ca o părere personală, pot spune că în timp ce breasla scriitorilor români din perioada comunistă era bine organizată şi a reprezentat elitele acestei naţiuni, imediat după Revoluţia din Decembrie ’89 a apărut o armată de scriitori, puţini însă cu talent adevărat, în schimb azi scriun toate spălătoresele, „miticii” şi centuristele!
Am ajuns, în multe situaţii, când aceşti scriitori de ocazie au scris mai mult decât au citit şi ofertele de carte din librăriile noastre se află în plină inflaţie.
Nu greşesc cu nimic când afirm că s-au apucat de scris tot felul de „neica nimeni”, care chiar nu stăpânesc bine limba şi gramatica română, dar care ţin cu tot dinadinsul să ne povestească viaţa lor, sau ce bine cântă, dansează ori gătesc.
Mai nou, a apărut o generaţie de scriitori, am înţeles de ordinul sutelor, la nivelul sistemului penitenciar, oameni care, din dorinţa de a se elibera mai repede, s-au apucat să scrie, chiar dacă au sau nu ştiinţa de a o face. Este un drum care va duce, inevitabil, la cantitate în detrimentul talentului şi calităţii !
Dar să vedem şi părerea generaţiei noastre mult mai tinere.
OBIECTIVITATEA ÎN PRESĂ
Gazetăria e o problemă delicată a societăţii în care trăim. După căderea comunismului toată lumea a început să scrie, liber; lucru care nu e deloc rău, dar problema mai consistentă constă în faptul că de citit citesc mai puţini decât cei care scriu.
Astfel, în România s-a ajuns la un bilanţ foarte mare de ”scriitori”.
Pentru a putea scrie, în mod normal, ar trebui să se cunoască o gramatică impecabilă a limbii române, o etică exemplară, şi mai presus de stil, formă şi vocabular, scrierea, fie ea de tip gazetar sau literar, necesită o cultură generală peste cea medie, care din păcate, în România e destul de joasă.
Aşadar, pentru a putea scrie e necesar să citim!
Este evident că toată lumea are opinii, păreri, idei, dar pentru a le putea valorifica trebuie să le încadreze într-un mediu potrivit.
Un mediu potrivit este acela în care cel care scrie are un istoric al faptelor sale, care îl/o consacră pentru a-i fi recunoscută opinia; cu alte cuvinte, analizăm subiectul, cine şi ce spune.
În data de 19 octombrie, la Cluj a avut loc un simpozion cu titlul ”Obiectivitatea în jurnalismul românesc”, care l-a avut drept invitat pe cunoscutul scriitor Andrei Pleşu. Acesta a relatat câteva probleme în (ne)funcţionalitatea jurnalismului, a gazetăriei din România.
Scriitorul susţine că nu există obiectivitate în presă, care de altfel nu ar fi o problemă, dar lucrurile se complică atunci când cel care scrie nu este independent, iar atunci subiectivismul capătă o altă latură.
Tot în cadrul simpozionului, Pleşu spunea că în România gazetarii tind să se comporte ca politicienii, iar politicienii iau locul gazetarilor;
Acesta este indignat de lipsa de cultură din ţara noastră, lucru care se resimte de altfel în mai multe domenii.
În prelegerea sa, Pleşu mai spunea că, în România s-a atins un nivel foarte înalt de modernizare într-un timp foarte scurt; adică pe zi ce trece există din ce în ce mai puţine ziare, reviste în format fizic, acestea transformându-se, pe parcurs în publicaţii media online sau multe dintre ele chiar au dispărut.
Întradevăr, astăzi oricine îşi poate crea propriul ziar, internetul fiind împânzit de bloguri, de situri, de reţele de socializare, unde fiecare îşi poate susţine punctul de vedere.
Astăzi nimic nu mai e ascuns, nu există subtilitate, intimitate, respect, prestigiu; totul este amestecat, vorbeşte fiecare despre fiecare, deseori în necunoştinţă de cauză, se aduc insulte şi injurii prin intermediul unei reţele mass-media călite, foarte bine pusă la punct.
Trăim într-un mediu poluat de tupeu, de mişcările grosolane de după ecrane şi cuvintele scrise care îţi zgârie timpanele prin acuticitatea lor.
Presa tinde să fie confundată cu o ultimă gură de aer pentru cei care au ratat startul în oarece meserie.
De la presă până la politică este un drum atât de scurt şi tot mai des se întâmplă ca ziariştii să devină politicieni şi politicienii ziarişti.
Pentru a avea pretenţii de bun gazetar nu e destul să vrei să scrii, nu e destul să crezi ceva despre un lucru; mai întâi trebuie să te documentezi, să studiezi, să dezbaţi problema în public, după care să aştepţi rezultatul operei tale.
Ne-am învăţat să criticăm, să lovim, să dezbrăcăm oamenii în public, să scandalizăm fiecare moment din viaţa celuilalt.
Rareori sau chiar deloc nu realizăm că ceea ce spunem despre alţii e foarte probabil valabil şi în cazul nostru.
Autocunoaşterea e o problemă generală a omenirii; e dificil să ne evaluăm la adevărata valoare, să fim sinceri cu noi înşine, să nu înaintăm prin a-l doborî pe celălalt.
Uităm că priorităţile oamenilor sunt subiective, chiar dacă ni se pare că ar fi bine să procedeze într-un fel anume, fiecare om îşi cunoaşte situaţia şi aşteptările.
Ne-am obişnuit cu scandal, cu ştiri negative, cu rezultate dezonorante; nimeni şi nimic nu ne mai surprinde. (Damian Mihai, PAL)
Despre autor
Analist politic
- Profesor universitar, jurist
- Fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)
- Fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu