d

d
leica

marți, 5 martie 2013

Biserica Romano-Catolică surprinsă de insuși, Suveranul Benedict al 16-lea



                                   
În pofida multitudinii de diversiuni create prin susținerea anumitelor culte religioase, pe lângă conflictele interetnice, religioase, rasiale, Biserica, religia reprezintă o ramură importantă din îndeplinirea condiției umane, una din puținele modalități de a ține în frâu omenirea.
            De curând, Biserica Romano-Catolică a primit o veste cutremurătoare; Papa Benedict al 16-lea și-a anunțat retragerea din funcție.  Joseph Alois Ratzinger, născut la 16 aprilie 1927, a fost ales în funcție la data de 19 aprilie 2005, fiind succesorul papei Ioan Paul al 2-lea.
Suveranul Vaticanului a motivat retragerea sa pe seama stării precare de sănătate și a vârstei înaintate; retragerea oficială urmând a avea loc la 28 februarie a acestui an.
            În timpul exercițiului său papal, Suveranul Pontif, preocupat de pacea dintre popoare, ameliorarea conflictelor din Orientul Mijlociu, acesta a vizitat state precum Libanul, Cuba, Israelul, dar și Ground Zero, locul din New York unde se alfa World Trade Center, distrus în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.
            Alături de mari conducători de stat, de mari politicieni, oameni prosperi de afaceri, papa Benedict al 16-lea este una din cele mai influente personalități ale secolului 21.
Nu încape îndoială la faptul că acesta depune mari eforturi în sprijinirea Bisericii, în combaterea actelor de terorism care au împânzit lumea întreagă, neexistând de altfel un control suprem asupra omenirii.
Pentru o normală funcționare a omenirii, pentru îndeplinirea condiției umane în deplină moralitate, papa s-a opus avortului, căsătoriei dintre persoanele de același sex, și în același timp nu este de acord cu homosexualitatea.
            Odată ajuns la conducerea credincioșilor romano-catolici, papa Benedict al 16-lea a fost întâmpinat cu mari așteptări din partea acestora la Vatican. Acest fapt a avut loc în urma decesului predecesorului său, papa Ioan Paul al 2-lea, care pe tot parcursul exercițiului său papal a fost venerat de enoriașii Bisericii Catolice.
            Indiferent de preferințe, de împrejurări, de atribuții, trebuie să ținem seamă de faptul că cei 2 Suverani nu au avut la dispoziție o perioadă similară de timp, lucru care nu ne permite să comparăm faptele acestora. Pontificatul papei Ioan Paul al 2-lea a durat 26 de ani, iar în momentul de față papa Benedict al 16-lea se află la al 8-lea an de suveranitate a Vaticanului.
            Trăind într-o lume plină de dezastre, de catastrofe ale naturii, omenirea dă dovadă de răutăți, de lipsă de moralitate, chiar prin fapte de terorism și infracțiuni deghizate în felurite forme.
Astfel, religia este una din puținele modalități de ținere în frâu a omenirii, chiar dacă ne-am modernizat” într-atât încât azi-mâine ne e rușine să ne facem semnul crucii sau să practicăm ritualurile religiei din care facem parte.
            Sper din suflet ca decizia papei Benedict al 16-lea să fie una personală, nedatorată vreunei presiuni externe, decizia aparținându-i în totalitate!

                                                                                                Damian Pal

vineri, 1 martie 2013

1 mARTIE 2013


            Suntem mai bătrâni cu o primăvară, dar cu toate astea, suntem la fel de necopți ca primavara trecută!
Suntem la fel  de dornici de democrație, de o viață mai bună, de schimbări radicale în bine, dar suntem la fel de rigizi, de cruzi, de nesuferiți.
O primavara nu ne e deajuns să ne călim, să ne dezinfectăm.oricât de puternic ar fi soarele, nu ne luminează îndeajuns mintea, răutățile, invidiile,  lipsa de scrupule rămân în substrat!
Ce reprezintă primavara asta?
Curățenie, bucurie, transparență, energie, vigoare, vlagă?
Sau e un nou prilej de a ne fenta, de a ne amăgi pe noi înșine?
Suntem vrednici de a aștepta trecerea timpului, însă timpul nu iartă deloc, trece și lasă urme!
Cu ce săcomparăm primăvara?
Cu adolescența, când suntem iresponsabili, lipsiți de interese, când le suntem simpatici adulților, jucăuși, energici, creativi, neînfricați, frumoși, talentați, necopți, fără pic de răutate! ce bine ar fi să fim tot timpul...o primavară! să fie tot timpul primăvară, să nu ne bulgărim cu răutăți, cu indispozitii, cu invidie;
Acum e primăvară, să lăsăm viclenia la o parte, orgoliul, neputința, neîncrederea și disprețul să dispară și dintre amintiri!...e primavară!