obiectivitatea in presa

 

            Gazetăria e o problemă delicată a societății în care trăim. După căderea comunismului toată lumea a început să scrie, liber; lucru care nu e deloc rău, dar problema mai consistentă constă în faptul că de citit citesc mai puțini decât cei care scriu.

Astfel, în România s-a ajuns la un bilanț foarte mare de ”scriitori”.

Pentru a putea scrie, în mod normal, ar trebui să se cunoască o gramatică impecabilă a limbii române, o etică exemplară, și mai presus de stil, formă și vocabular, scrierea, fie ea de tip gazetar sau literar, necesită o cultură generală peste cea medie, care din păcate, în România e destul de joasă.

Așadar, pentru a putea scrie e necesar să citim!

         Este evident că toată lumea are opinii, păreri, idei, dar pentru a le putea valorifica trebuie să le încadreze într-un mediu potrivit.

Un mediu potrivit este acela în care cel care scrie are un istoric al faptelor sale, care îl/o consacră pentru a-i fi recunoscută opinia; cu alte cuvinte, analizăm subiectul, cine și ce spune.

În data de 19 octombrie, la Cluj a avut loc un simpozion cu titlul ”Obiectivitatea în jurnalismul românesc”, care l-a avut drept invitat pe cunoscutul scriitor Andrei Pleșu. Acesta a relatat câteva probleme în (ne)funcționalitatea jurnalismului, a gazetăriei din România.

Scriitorul susține că nu există obiectivitate în presă, care de altfel nu ar fi o problemă, dar lucrurile se complică atunci când cel care scrie nu este independent, iar atunci subiectivismul capătă o altă latură.

Tot în cadrul simpozionului, Pleșu spunea că în România gazetarii tind să se comporte ca politicienii, iar politicienii iau locul gazetarilor;

Acesta este indignat de lipsa de cultură din țara noastră, lucru care se resimte de altfel în mai multe domenii.

În prelegerea sa, Pleșu mai spunea că, în România s-a atins un nivel foarte înalt de modernizare într-un timp foarte scurt; adică pe zi ce trece există din ce în ce mai puține ziare, reviste în format fizic, acestea transformându-se, pe parcurs în publicații media online sau multe dintre ele chiar au dispărut.

            Întradevăr, astăzi oricine își poate crea propriul ziar, internetul fiind împânzit de bloguri, de situri, de rețele de socializare, unde fiecare își poate susține punctul de vedere.

Astăzi nimic nu mai e ascuns, nu există subtilitate, intimitate, respect, prestigiu; totul este amestecat, vorbește fiecare despre fiecare, deseori în necunoștință de cauză, se aduc insulte și injurii prin intermediul unei rețele mass-media călite, foarte bine pusă la punct.

Trăim într-un mediu poluat de tupeu, de mișcările grosolane de după ecrane și cuvintele scrise care îți zgârie timpanele prin acuticitatea lor.

            Presa tinde să fie confundată cu o ultimă gură de aer pentru cei care au ratat startul în oarece meserie.

De la presă până la politică este un drum atât de scurt și tot mai des se întâmplă ca ziariștii să devină politicieni și politicienii ziariști.

Pentru a avea pretenții de bun gazetar nu e destul să vrei să scrii, nu e destul să crezi ceva despre un lucru; mai întâi trebuie să te documentezi, să studiezi, să dezbați problema în public, după care să aștepți rezultatul operei tale.

            Ne-am învățat să criticăm, să lovim, să dezbrăcăm oamenii în public, să scandalizăm fiecare moment din viața celuilalt.

Rareori sau chiar deloc nu realizăm că ceea ce spunem despre alții e foarte probabil valabil și în cazul nostru.

Autocunoașterea e o problemă generală a omenirii; e dificil să ne evaluăm la adevărata valoare, să fim sinceri cu noi înșine, să nu înaintăm prin a-l doborî pe celălalt.

Uităm că prioritățile oamenilor sunt subiective, chiar dacă ni se pare că ar fi bine să procedeze într-un fel anume, fiecare om își cunoaște situația și așteptările.

            Ne-am obișnuit cu scandal, cu știri negative, cu rezultate dezonorante; nimeni și nimic nu ne mai surprinde;