Stau singur pe o bancă rigidă de fier,
Simt vântul ce-mi suflă în față,
Văd solul umed cum plin e de viermi
Și râme ca firul de ață.
Asfaltul sculptat de timp și de ploi
Strecoară lacrimi din cer,
Stau singur pe bancă, nu suntem doi
Și inima nu-mi e de fier.
Aștept de o vreme ca gerul ce vine
Să-nghețe sufletu-n mine,
Cenușa din cer s-acopere vise
Și singur să văd ce e bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu