O zi insorită fără de nori,
O zi fără pic de tristețe,
O zi rezervată doar pentru noi,
O zi doar cu zâmbet pe fețe.
O seară de toamnă cu greieri în iarbă,
O seară cu umbre la lună,
O seară târzie, neagră, chiar oarbă,
O seară când stăm împreună.
O cameră goală, puțin luminată,
O cameră mare, cu urme de fată,
O cameră-nchisă, cu două ferestre,
O cameră simplă cu vise terestre.
Vremea ce trece și nu mai vine
Și urme-n asfalt ce sculptează,
N-o lăsa Doamne pe Vero să plece,
Stai, zi și noapte de pază.
Dimineața devreme liniștea-i ruptă,
Un greiere plin e de viață,
Peste noi să apară soarele luptă,
Să ne surprindă pe față.
Un comentariu:
Stau, singur, in tacere… Ascult trecerea clipelor…E-ntuneric…mi-e frig...simt ca nu mai pot sa stau… Trecerea timpului se aude din ce in ce mai tare, ma doare… am obosit in cautare…, dar ce caut?... oaza de lumina!?... Ce-i lumina?...
Dragoste, intelegere, caldura, compasiune, siguranta – Ahh, fata morgana. Acum stiu de ce nu gasesc, ....e din ce in ce mai departe,.... puterile ma lasa, simt ca se stinge si ultima sursa de enegrie – perseverenta. Dar totusi acolo departe, ce sclipeste?
Inchid ochii sa vad mai bine, imi dau seama ca sunt vise care nu le mai pot tranforma in realitate, timpul a trecut prea repede. Deschid ochii si-mi dau seama ca traiesc realitatea ......care nu se transforma in vise......
Venus
Trimiteți un comentariu